Un prim pas spre tine.
+40 728 261 758
Un proces structurat prin care nu doar înțelegi de ce reacționezi cum reacționezi, ci eliberezi efectiv blocajul din spate. Parcurgem împreună primele trei etaje ale Arhitecturii Sinelui: conștientizare, origine, eliberare.
Ai înțeles deja că există un tipar. Poate l-ai numit chiar tu: reacționezi la fel în relații, te blochezi în aceleași momente, auzi în tine aceleași voci.
„nu sunt suficient”
„trebuie să-i mulțumesc pe ceilalți”
Îl vezi, dar oricât ai încerca, revine. Asta se întâmplă pentru că un tipar nu se schimbă doar prin înțelegere. Trebuie ajuns la rădăcina lui și eliberat de acolo.
Trei luni nu e o cifră aleasă la întâmplare. Este chiar timpul de care are nevoie o schimbare reală ca să se așeze: destul cât să treci prin toate cele trei etaje, dar concentrat pe o temă centrală sau pe un tipar dominant, fără să se disperseze.
Ședințele săptămânale mențin ritmul și continuitatea, astfel încât ceea ce se deschide într-o ședință să fie susținut și aprofundat în următoarea, nu lăsat să se închidă la loc.
Înainte să devin psiholog, am lucrat aproape șase ani în corporație, în IT, în paralel cu o facultate de psihologie pe care sufletul meu nu a lăsat-o niciodată. Trei vieți paralele, până când, în 2022, m-am acreditat ca psiholog clinician, iar în 2025 mi-am dat demisia din corporație pentru drumul care mă chema cu adevărat.
Am bazele clinice solide: psihoterapie sistemică, peste 12 abordări terapeutice integrate, dar am descoperit că, pentru mulți dintre clienții mei, conștientizarea singură nu era de ajuns. Așa am integrat constelațiile sistemice, lucrul transgenerațional, IFS și instrumentele energetice, nu ca alternativă la psihoterapie, ci ca o completare a ei.
Așa cum atunci când te doare capul, o pastilă fără să afli cauza nu rezolvă nimic pe termen lung, la fel funcționează și transformarea care rămâne doar la nivelul minții. Eu lucrez cu tine acolo unde mintea singură nu mai ajunge.
Nu îmi doresc să rămâi dependent(ă) de mine. Îmi doresc să înveți să-ți accesezi singur(ă) resursele interioare. Asta este diferența pe care o simt cei care lucrează cu mine.
Parcurgem primele trei etaje ale Arhitecturii Sinelui, în ritm săptămânal, pe tema ta centrală.
Înțelegi tiparul care se repetă: ce te doare, ce nu mai vrei. Identificăm împreună tiparele cognitive, emoționale și comportamentale, situațiile în care apar și ce le declanșează. Punem în cuvinte ce simțeai fără să poți numi și scoatem la lumină credințele limitative din spate.
„Văd ce se întâmplă. Acum înțeleg de ce reacționez așa."
Descoperi de unde vine tiparul: din ce dinamică familială s-a format, ce moștenire emoțională porți fără să o fi ales. Construim genograma familială, identificăm tiparele care se repetă transgenerațional și explorăm loialitățile inconștiente și rolurile asumate în familie.
„Tiparul nu e al meu, l-am moștenit. Văd legătura cu familia mea."
Aici blocajul se eliberează efectiv, nu doar se explică. Lucrăm cu părțile interioare (IFS), cu Voice Dialogue pentru a împăca părțile aflate în conflict, cu exerciții de reglare emoțională și meditații ghidate de eliberare. Procesăm emoțiile rămase blocate care alimentează tiparul.
„S-a mișcat ceva. Mă simt mai ușor, mai liber."
Nu trebuie să fii familiarizat cu termenii, îi explic pe scurt, ca să știi la ce să te aștepți.
O hartă a familiei tale pe mai multe generații, care scoate la iveală tiparele care se transmit fără să ne dăm seama.
Pornește de la ideea că în fiecare dintre noi există mai multe „părți”, una perfecționistă, una vulnerabilă, una care protejează. Le ascultăm pe fiecare, ca să nu se mai lupte între ele.
O metodă prin care dăm voce acestor părți și le lăsăm să dialogheze, ca să se integreze.
Ne ajută să privim din afară dinamicile familiale și să le așezăm altfel.
Trei luni de lucru structurat, cu tot ce ai nevoie ca schimbarea să se așeze.
3 luni de proces structurat, cu ședințe săptămânale online
Parcurgerea primelor trei etaje ale Arhitecturii Sinelui
Lucru cognitiv, emoțional și energetic, adaptat temei tale centrale
Instrumente pe care le poți folosi și între ședințe
Un spațiu de siguranță, confidențialitate și non-judecată
Am învățat despre interiorul meu și cum să îmi înțeleg sinele, ca să pot să mă ajut singură în situații dificile. Acum pot să recunosc și sunt conștientă când unele patternuri toxice apar și știu cum să procedez ca să nu ajung înapoi în spiralling și overthinking. Bianca este un ghid foarte bun.
Mulțumesc că mă direcționezi și mă faci să înțeleg, să mă accept, să mă respect, să mă iubesc, să nu mă mai învinuiesc. Mulțumesc că îmi oferi uneltele necesare pentru a putea lucra, a crește și a schimba în bine persoana care sunt azi.
5.400 lei
Include cele trei luni de proces, ședințele săptămânale, instrumentele de lucru și suportul între ședințe.
Începem cu o ședință de Ancorare, ca să ne asigurăm că procesul de 3 luni e alegerea potrivită pentru tine.
La finalul procesului de Eliberare, mulți oameni observă că reacționează diferit în situațiile care înainte îi blocau, că înțeleg de unde vine ceea ce simt și că emoțiile care păreau copleșitoare încep să-și piardă din intensitate. Nu dispare totul dintr-odată, dar tiparul dominant se slăbește, și se face loc pentru altceva.
Recomand să începem cu Ancorarea, ca să ne asigurăm că lucrăm exact pe ce ai tu nevoie și că procesul de 3 luni e alegerea potrivită.
Procesul de Eliberare lucrează pe o temă centrală. Dacă la final simți că vrei să mergi mai adânc, spre felul în care te raportezi la sine și la viață în ansamblu, poți continua cu procesul de Transformare.
Lucrăm în ritmul tău, într-un spațiu sigur. Nu forțez nimic. Fiecare etaj se deschide atunci când ești pregătit.
Dacă vezi tiparul și ești pregătit să nu-l mai lași să se repete, procesul de Eliberare e drumul prin care ajungi la rădăcina lui și îl eliberezi.